Faceți căutări pe acest blog

duminică, 6 martie 2011

Infiniti Etherea-2011


Astăzi, Infiniti publică primele imagini cu conceptul pregătit pentru Salonul Auto de la Geneva din luna martie. Numit ETHEREA, acesta este un model compact de lux care prezintă în avanpremieră modul cum ar putea să arate în viitor un model de bază Infiniti.

Imaginile prezintă o identitate Infiniti care evoluează, dar şi un profil care diferă în mod evident de orice model disponibil în prezent în segmentul compact premium.

„ETHEREA reprezintă un nou tip de lux pentru cumpărătorii mai tineri”, a afirmat Toru Saito, Corporate Vice President and Leader of the Global Infiniti Business Unit. „Nu este doar o versiune mai mică a unei maşini de lux tradiţionale şi conservatoare.”

Având o lungime de 4,4 m, modelul este unul compact, dar în acelaşi timp practic şi eficient ca spaţiu datorită unei structuri mecanice noi şi unor aranjamente de acces inovatoare.

Printre surprizele pe care le aduce se numără interpretări noi, inspirate din tehnologiile de vârf, ale materialelor şi finisajelor tradiţionale japoneze şi câteva elemente de design menite să-şi lase amprenta asupra viitoarelor modele de serie, precum montantul spate distinctiv în formă de semilună, văzut pentru prima dată la conceptul Essence.

ETHEREA îşi va face debutul mondial la standul Infiniti (sala 1, standul 1030) marţi, 1 martie 2011, la ora 12:15 (Ora Europei Centrale).


Conceput sub îndrumarea lui Shiro Nakamura, Senior Vice President of Design, modelul ETHEREA îmbină elemente de coupé, sedan, hatchback şi chiar crossover într-o formă cât se poate de sculpturală, apropiată de cea a unui monovolum.

Opel Zafira Tourer Concept-2011






Conceptul Opel Zafira Tourer va avea premiera mondială la Salonul Auto de la Geneva (3-13 martie). Autovehiculul va oferi vizitatorilor o idee despre cum va arăta noua generaţie a monovolumului deschizător de drumuri Opel Zafira. Conceptul combină o flexibilitate sporită cu aspectul premium, rezultând o combinaţie ideală de funcţionalitate şi stare de bine. Conceptul Zafira Tourer este un „lounge pe roţi” cu un interior luminos, aerisit, de o calitate superioară care oferă de asemenea un spaţiu generos pentru pasagerii din spate. Prototipul aduce valorile modelului Insignia precum ambiţia, calitatea şi tehnologiile inovatoare în segmentul monovolumelor, implementând în acelaşi timp filozofia de design Opel: măiestria sculpturală întâlneşte precizia germană.

„Am aplicat conceptul unui lounge relaxant la un autovehicul şi am creat o oază a bunăstării în interiorul autovehiculului, un loc de care să ne bucurăm şi în care să ne relaxăm. Pasagerii se pot retrage în lounge. E un spaţiu confortabil, spaţios în care vă veţi dori să vă aflaţi, fie că e vorba de o călătorie de afaceri sau de o călătorie lungă”, declară Mark Adams, Vice-Preşedinte Design Opel. „Conceptul Opel Zafira Tourer se impune prin aspectul său atractiv şi sportiv şi prin senzaţia premium pe care o degajă”.

Modelul Zafira, deschizătorul de drumuri în domeniul flexibilităţii, văzut ca o oază de lux a stării de bine

Fidel senzaţiei de lounge, habitaclul conceptului Zafira Tourer se scaldă în lumină datorită parbrizului panoramic care se prelungeşte discret către un plafon vitrat ce se întinde până în partea din spate a autovehiculului. Un detaliu aparte este reprezentat de un al doilea geam construit din material compozit high-tech, luminat pe margini cu LED-uri. În plastic sunt înglobate mici particule metalice pentru a reflecta lumina şi pentru a genera o lumină intimă, caldă, care poate fi colorată în diferite nuanţe de galben. Acestea consolidează atmosfera plăcută de lounge şi îi conferă habitaclului un aspect strălucitor, obţinând în acelaşi timp un echilibru armonios cu exteriorul.

Pentru conceptul Zafira Tourer inginerii Opel au îmbunătăţit sistemul de şapte scaune Flex7 implementat pentru prima oara la Zafira, făcându-l mai sofisticat ca niciodată.

Al treilea rând de scaune poate fi pliat complet la nivel cu podeaua. Configuraţia cu cinci scaune, disponibilă complet automat la apăsarea unui buton, poate fi transformată apoi într-un habitaclu spaţios cu patru scaune ce creează o stare de primă clasă şi un aspect de lounge. Datorită unui nou mecanism inteligent de pliere, spătarul scaunului din mijloc de pe al doilea rând este pliat pentru a le oferi pasagerilor de pe scaunele laterale cotiere confortabile. Aceste scaune pot fi glisate apoi în spate şi dispuse unul spre celălalt, pentru a oferi spaţiu maxim pentru mâinile şi picioarele pasagerilor, asigurând astfel o doză optimă de confort. Cu ajutorul suporturilor extinse pentru picioare se creează o zonă perfectă pentru relaxare – locul ideal pentru a vă destinde.
Tetierele rabatabile, compuse din trei părţi, sunt de asemenea acţionate electric şi contribuie la caracterul spaţios, de primă clasă al habitaclului prototipului Zafira Tourer. Din motive de siguranţă, tetiera şoferului rămâne în poziţie verticală atunci când autovehiculul se află în mişcare. În cazul setării lounge, exceptând tetiera şoferului, acestea se rotesc la 90 de grade faţă de axa orizontală, în timp ce elementele exterioare se curbează uşor în faţă – bunăstare pură pentru pasageri.
Claritatea joacă un rol important pentru confortul şi starea de bine din primul rând, unde un ecran tactil mare domină consola centrală. Un spaţiu de depozitare acoperit aflat în partea superioară poate să susţină o tabletă PC, ca de exemplu un iPad. Sistemul de încălzire poate fi controlat cu ajutorul a două butoane rotative aflate sub ecran, iar aerul condiţionat prin intermediul unor taste.
Datorită tabletelor PC flexibile şi montate cu pivot pe spătarele scaunelor din faţă, pasagerii de pe al doilea rând pot naviga în mod confortabil pe internet sau pot să utilizeze aplicaţii multimedia.
Scaunele personalizate din piele de calitate superioară de culoarea caramelului, cu cusături şi tivuri în culori asortate, ce contrastează cu capitonajul portierelor de culoare maro închis Cocoa, mocheta moale cu fire lungi şi o gamă de materiale premium plăcute la atingere accentuează caracterul exclusivist al monovolumului.
Design exterior asemănător unui tren rapid elegant

Interiorul spaţios şi cald, în nuanţe de maro închis şi caramel, este încadrat de un design exterior elegant, sculptat şi sofisticat, cu caroserie de culoare Frost Liquid Metal, o nuanţă specială de gri argintiu metalizat.
Noua şi distinctiva parte frontală cu faruri în formă de aripă şi prizele de aer integrate în grila trapezoidală dublă creează un aspect dinamic şi sportiv.
Luminile diurne în formă de aripă cu tehnologie LED, farurile bi-Xenon AFL şi proiectoarele de ceaţă se află toate în spatele unei carcase de plexiglas. Proiectoarele de ceaţă, fixate într-un cadru de aluminiu polişat, strălucesc într-o nuanţă albastră precum un bloc acrilic acoperit cu gheaţă şi contrastează cu atmosfera caldă a interiorului. Aceste elemente reduc vizibil din lungimea consolei frontale. Pliul central caracteristic mărcii Opel de pe capotă se întinde de la grila radiatorului până la parbriz.
Ca şi în cazul modelului Astra Sports Tourer, linia mediană a modelului Zafira se întinde în sus cu o mişcare asemănătoare celei a unei crose de hochei şi ajută vizual la crearea imaginii de propulsare în faţă a autovehiculului. Silueta aminteşte de un tren rapid. Caroseria elegantă, aerodinamică reduce în mod considerabil zgomotul provocat de vânt pentru a asigura o călătorie silenţioasă chiar şi la viteze mari.
Oglinzile exterioare optimizate din punct de vedere aerodinamic adăpostesc semnalizatoarele de direcţie, lămpi care au aspectul unor bijuterii încadrate într-o carcasă elegantă de aluminiu polişat. Aceste detalii ornamentale de înaltă clasă sunt reluate şi pe partea de mijloc a geamurilor laterale, precum şi pe şinele de acoperiş.
Lămpile de poziţie spate de culoare închisă, sub forma benzii tipice Opel, cu tehnologie LED, învăluie părţile laterale ale caroseriei şi hayonul. Bara orizontală de aluminiu pe care se află emblema Opel se întinde către elementele de iluminat, conferindu-i conceptului Opel Zafira Tourer un aspect sportiv şi lat în partea din spate. Ţevile de eşapament duble în formă de paralelogram sunt integrate într-o altă bară de aluminiu din partea de jos, sporind aspectul dinamic al autovehiculului.
Designul şi tehnologiile inovatoare îmbunătăţesc aspectul şi confortul

Jantele din aliaj de 20 de inch cu spiţe duble, acoperite cu lac mat gri închis metalizat accentuează atât caracterul atletic natural al monovolumului, cât şi personalitatea sa de autovehicul de lux. Spiţele polişate lucioase contrastează cu suprafeţele din aluminiu cu faţete multiple, ca de diamant, care le scot în evidenţă pe fundalul de culoare închisă al jantelor.
Există, de asemenea, un detaliu inteligent, exclusivist, ascuns în spatele celor cinci capace integrate în spiţe. Inginerii Opel le-au proiectat ca protectoare decorative şi funcţionale ale piuliţelor de roată. Acestea pot fi desfăcute rapid şi cu uşurinţă şi capacele se deschid în formă de stea pentru a permite accesul la şuruburi. Pneurile 245/40 R20 conferă un plus de confort sportiv.
Conceptul Zafira Tourer este propulsat de o nouă versiune a motorului 1.4 Turbo economic, cu cilindree redusă, dotată cu tehnologie Start/Stop care asigură o călătorie plăcută pentru toţi ocupanţii. Totodată, alte tehnologii inovatoare sporesc confortul şi siguranţa, precum sistemul de suspensie adaptivă FlexRide.

Peste 50.000 de maşini Mazda, rechemate din cauza unor păienjeni care iubesc benzina-Martie 2011

Producătorul auto japonez Mazda recheamă în service 52.000 de autovehicule din Statele Unite din cauza... păianjenilor.

Asta pentru că arahnidele iubesc mirosul de benzină îşi construiesc pânza în sistemul de emisii. Modelul vizat este Mazda 6.
Un purtător de cuvânt al companiei a declarat că mai mulţi dealeri au descoperit 20 de cazuri în care o conductă de ventilaţie de la motor era blocată de pânzele unor păianjeni, existând riscul declanşării unor incendii. Automobilele vor fi verificate, curăţate şi li se va instala un arc care va bloca accesul păianjenilor.

Sursa: Realitatea.net

Batmobile From Batman Forever

Maşina lui Batman va fi scoasă la licitaţie pentru suma de 200.000 de dolari-Martie 2011


Batmobilul care a fost condus de Val Kilmer, în filmul "Batman Forever", în 1965, va fi scos la licitaţie în acest weekend , în Fort Lauderdale, Florida.
RM Auctions, una dintre cele mai mari case de licitaţii specializate pe maşini de colecţie, va prezenta maşina în cadrul evenimentului Collector Car of Fort Lauderdale.
Batmobilul a fost estimat la o valoare cuprinsă între 200.000 - 275.000 de dolari. Preţul este totuşi doar o fracţiune din costul producerii sale având în vedere că modelul are corp din fibră optică şi şasiu personalizat. Macheta Batmobilului a costat 2.5 milioane de dolari iar construcţia în sine a costat 300.000 de dolari.
Dincolo de faptul că este o maşină de supererou modelul nu este însă foarte practic. Cumpărătorul Batmobilului va avea cu siguranţă probleme la parcare având în vedere că maşina este lungă de 6 metri şi înaltă de 3 metri.

Printre maşinile care vor fi licitate în weekend se mai numără o decapotabilă Chrysler Imperial din 1957 achiziţionată de miliardarul Howard Hughes şi un model rar Shelby 289 Cobra din 1963.

Super-ofertă la târgul de maşini Constanţa: 1000 de euro maşina, 2000 de euro tunnigul-Martie 2011

În noul târg de maşini de pe varianta Constanţei preţurile derizorii nu atrag pe nimeni: numărul celor care-şi scot maşinile la vânzare este cu mult mai mare decât al celor care vor să cumpere. În speranţa că vor atrage măcar un client serios, proprietarii de maşini recurg la tot felul de strategii.
Nici măcar limuzinele, cândva „răsfăţate“ de stâpânii lor cu vopsele pe comandă sau softuri upgradate nu sunt cruţate de „ruşinea“ de a fi scoase la vânzare la grămadă, alături de Dacii antice care nu valorează mai mult de câteva sute de euro.„Vedeta“ incontestabilă a târgului este o maşină tunată, destul de jinduită în ciuda anilor de fabricaţie: un Fiat Brava din 1998. A atras curioşii atât prin amestecul de vopseluri alb/turcoaz dar şi prin tunnigul deosebit. „Este tunată integral în Italia. Are scaune din piele, ecran LCD, motorul este schimbat şi are 200 CP, are soft-uri de ultimă generaţie, subufer, staţie de amplificare. Vă fac un preţ bun şi o puteţi lua“, spune Florin, proprietarul. Cere pentru Fiat 3500 de euro, din care 2000 de euro reprezintă doar preţul tunningului şi s-a decis să o vândă pentru ca a rămas fără bani.O altă curiozitate din târg este un Logan Euro 5, abia ieşit din linia de producţie şi care are abia câţiva kilometri la bord. Dacia roşie sclipeşte impecabil. „Am cumpărat-o în noiembrie, cu banii jos, 6300 de euro. O vând, poate îmi iau alta“ spune Augustin, proprietarul. Spre deosebire de primul autoturism, pentru Logan chiar s-au arătat mai mulţi interesaţi.Îi atrage data fabricaţiei, noiembrie 2010 dar şi preţul psihologic: 4999 euro. „Nu e negociabil. Am şi rest“, spune Augustin pipăindu-şi buzunarul în care are o bancnotă de un euro. Motivul pentru care şi-a permis să facă o reducere de preţ substanţială este simplu: când a cumpărat-o a prezentat mai multe cupoane din programul „Rabla“ aşa că speră că nu va ieşi în pierdere.

Una dintre cele mai scumpe maşini din târg este un Volkswagen Tiguan, fabricat în 2008. „Este al nepotului meu, student. Când l-a luat a dat pe el 30.000 de euro. Nu mai poate să-l ţină, consumă mult, are nevoie de ceva mai mic“, spune Gabriel, vânzătorul. Afişul din geam indică preţul: 17.900 de euro negociabil.Cele mai ieftine maşini din târg sunt Daciile: o Nova din 2002 costă 1400 de euro. Un Mercedes fabricat în 2003 iar un Volkswagen Passat (2001) poate fi achiziţionat cu 5000 de euro.

De ce are nevoie poliţia americană de ACESTE MAŞINI BLINDATE







Poliţia americană investeşte într-un program de înzestrare cu maşini blindate, achiziţii costisitoare pe care mulţi au început să le condamne, după cum notează MSNBC, la sfârşitul acestei săptămâni. Astfel, Poliţia cheltuieşte până la 300.000 de dolari pentru fiecare maşină blindată Lenco BearCat, sume mult prea mari pentru vehiculele pe care le folosesc ofiţerii de poliţie în combaterea violenţelor la nivel local, transmite postul citat.Media poliţiştilor ucişi în timpul atacurilor armate ajunge la 50 de morţi pe an, majoritatea răniţi în timpul atacurilor prin surprindere sau al arestărilor. Pentru a creşte siguranţa ofiţerilor, se alocă în fiecare an peste 3 miliarde de dolari pentru achiziţionarea mijloacelor de apărare, şi implicit, a acestor BearCat.Aceste vehicule sunt, în fapt, o versiune mai mică a BEAR (Ballistic Engineered Armored Response), blindate construite pentru armata americană. Acestea sunt tancuri blindate a câte 7.257 kilograme fiecare şi pot atinge viteze de până la 128 de km/h. Realizat pe structura unui Ford F-550, Lenco fabrică aproximativ 200 de asemenea vehicule-armură pe an, făcute să reziste la focuri de armă repetate.După evenimentele din 11 septembrie, atât preşedintele George W. Bush, cât şi Barack Obama au decis să investească sume mari în apărarea ţării şi în echipamente anti-teroriste de securitate. Guvernul american crede că BearCat-urile şi alte echipamente SWAT vor preveni violenţele şi le va lăsa cetăţenilor impresia unor adevărate vehicule de armată şi nu doar imaginea unor poliţişti de cartier. Lou Vallejo, şeriful din Garfield County, Colombia, a declarat că "ofiţerii trebuie să fie mereu pregătiţi să se confrunte posibile tragedii şi că nu există un preţ care poate fi pus pentru viaţa unui poliţist care se riscă pentru a proteja civili".Fostul profesor la Universitatea Edinboro şi autor al unei cărţi despre echipele SWAT, Jim Fisher, nu crede că aceste vehicule sunt cu adevărat necesare. "E doar o iluzie. Faptul că departamentul de poliţie din zona de care aparţii tocmai a cumpărat un vehicul blindat nu te face să te simţi mai în siguranţă. Ba din contră, te va face mai sărac pentru că vei plăti şi taxele pentru întreţinerea acestora", a declarat Fisher.

Parteneri:

Accesorii auto Rete Culinare Judetul Vrancea ClickLink.ro Blog