În noul târg de maşini de pe varianta Constanţei preţurile derizorii nu atrag pe nimeni: numărul celor care-şi scot maşinile la vânzare este cu mult mai mare decât al celor care vor să cumpere. În speranţa că vor atrage măcar un client serios, proprietarii de maşini recurg la tot felul de strategii.
Nici măcar limuzinele, cândva „răsfăţate“ de stâpânii lor cu vopsele pe comandă sau softuri upgradate nu sunt cruţate de „ruşinea“ de a fi scoase la vânzare la grămadă, alături de Dacii antice care nu valorează mai mult de câteva sute de euro.„Vedeta“ incontestabilă a târgului este o maşină tunată, destul de jinduită în ciuda anilor de fabricaţie: un Fiat Brava din 1998. A atras curioşii atât prin amestecul de vopseluri alb/turcoaz dar şi prin tunnigul deosebit. „Este tunată integral în Italia. Are scaune din piele, ecran LCD, motorul este schimbat şi are 200 CP, are soft-uri de ultimă generaţie, subufer, staţie de amplificare. Vă fac un preţ bun şi o puteţi lua“, spune Florin, proprietarul. Cere pentru Fiat 3500 de euro, din care 2000 de euro reprezintă doar preţul tunningului şi s-a decis să o vândă pentru ca a rămas fără bani.O altă curiozitate din târg este un Logan Euro 5, abia ieşit din linia de producţie şi care are abia câţiva kilometri la bord. Dacia roşie sclipeşte impecabil. „Am cumpărat-o în noiembrie, cu banii jos, 6300 de euro. O vând, poate îmi iau alta“ spune Augustin, proprietarul. Spre deosebire de primul autoturism, pentru Logan chiar s-au arătat mai mulţi interesaţi.Îi atrage data fabricaţiei, noiembrie 2010 dar şi preţul psihologic: 4999 euro. „Nu e negociabil. Am şi rest“, spune Augustin pipăindu-şi buzunarul în care are o bancnotă de un euro. Motivul pentru care şi-a permis să facă o reducere de preţ substanţială este simplu: când a cumpărat-o a prezentat mai multe cupoane din programul „Rabla“ aşa că speră că nu va ieşi în pierdere.
Una dintre cele mai scumpe maşini din târg este un Volkswagen Tiguan, fabricat în 2008. „Este al nepotului meu, student. Când l-a luat a dat pe el 30.000 de euro. Nu mai poate să-l ţină, consumă mult, are nevoie de ceva mai mic“, spune Gabriel, vânzătorul. Afişul din geam indică preţul: 17.900 de euro negociabil.Cele mai ieftine maşini din târg sunt Daciile: o Nova din 2002 costă 1400 de euro. Un Mercedes fabricat în 2003 iar un Volkswagen Passat (2001) poate fi achiziţionat cu 5000 de euro.
Faceți căutări pe acest blog
duminică, 6 martie 2011
Super-ofertă la târgul de maşini Constanţa: 1000 de euro maşina, 2000 de euro tunnigul-Martie 2011
Publicat de
dantntfcs
la
08:01
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!
Trimiteți pe X
Distribuiți pe Facebook
Etichete:
2011,
auto,
autoturisme,
autovehicule,
constanta,
martie,
masini,
targ auto
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu